Alexandru Averescu

Alexandru AverescuNotițe zilnice din războiu 1916-1918

Am sosit la ora 1 p. m.  la  Ploești și  am  luat  posesiunea  de fapt a Comandamentului meu.

Marele  Cartier  General  dispusese  printr'un  ordin,  din  ziua de 17 August, să iau comanda  trupelor  care  compun  Armata II-a încă din ziua  de  18 VIII  dar prin  directivele  ce mi s'au  dat în prima zi de mobilizare am hotărât ca, Comandamentnl Armatei  să  se  constitue  abia  în  ziua   a   6-a   de  mobilizare,  adică la 20 August.
Această  anticipare,  nejustificată  și  nerealizabilă,  este  deja un indiciu de neastampăr și nestatornicie la  Marele  Cartier General.  Aș  dori  să  fie  singurul,  adică  primul   și   ultimul.  Nu va fi însă așa.

Nu  am  plecat  din  Craiova decât,  când   am  știut că  cel puțin   o   parte   din   Cartierul   General   al   Armatei   mele poate fi în stare să funcționeze.
Sosind la Ploești, am gasit în gară pe Generalul Cotescu, comandantul Corpului al II-lea de Armata. L-am întrebat asupra situațiunei  trupelor  sale.  Mi-a  spus  că  nu  are  idee și că  de abia acum se duce la Sinaia. unde-i este cartierul său general, pentru a lua cunoștintă exactă, de punctele  anume  unde I se găsesc unitățile.
Primul lucru ce mi s'a raportat a fost că Marele Cartier General a schimbat zona de adunare a Armatei, împingând-o peste frontieră!

Motivul?  Dumnezeu  să-1 știe.  Dacă se simțea nevoia a se întări  trupele  de  acoperire,  s-ar  fi   putut   ordona ca  aceasta să se facă de comandanți în drept, potrivit  cerințelor  momentului și situațmii propriilor trupe.
De  fapt  nimic  nu  cerea  întărirea  trupelor  de  acoperire deja peste măsura de tari, fată cu ceea ce s'a putut constata, aproape sigur, ca disprme inimicul,  în  această  parte:  două  la trei batalioane cel mult, fără  artilerie.  Schimbarea  aceasta  este un  indiciu și  mai  serios  de  neastâmpăr  și-mi   dă   dreptul  să fiu foarte ingrijorat.
Ce se va întampla, daca în unele părți lucrurile s'ar încurca pentru noi?

Să dea Dumnezeu ca drumul să ne  fie  neted și să  mergem din izbândă usoară, în izbândă ușoara.