Generalul Edgard Rădulescu

Generalul Edgard RădulescuIntreviu realizat la Muzeul Militar Naṭional în 1964

„În iarna lui 1917 bateria mea, a 4-a din Regimentul 17, a fost trimisă din zona Botoşani pe frontul care se stabilizase pe linia generală Oituz sud-Focşani-Mărăşeşti-Brăila şi a ocupat o poziṭie pe Pârâul Dulce nord-vest, Mănăstirea Caşin, înlocuind o baterie din Regimentul 4 obuziere, cu material de 105 Krupp. În această zonă bateria mea şi-a schimbat poziṭiile după necesităṭile operative de pe Pârâul Dulce pe Haloş şi de acolo pe Culmea Ţepei, la sud de Muntele Războiului. În această ultimă poziṭie am stat 9 luni şi pentru că războiul de poziṭie îmi dădea răgaz suficient am procedat la o foarte bună organizare defensivă şi mai ales [a] atragerii [duşmanului], graṭie inventivităṭii noastre româneşti şi aceasta în faṭa necesităṭilor şi a mijloacelor tehnice de care începusem să beneficiem.

Acum dispuneam de un plan director 1/20.000, material telefonic excelent şi obuze franṭuzeşti de capacitate mai mare ca cele originale care se terminaseră. Aceste obuze franṭuzeşti, din cauza greutăṭii lor mai mari, au provocat o reducere simṭitoare a bătăilor, căci rezistenṭa ṭevilor nu permitea să folosim cu aceste obuze încărcătura maximă. Graṭie mijloacelor care ne parveniseră şi a bunei lor folosiri, bateria mea putea răspunde prompt şi cu precizie oricărui ordin sau cereri de foc. Completarea dotării noastre cu materiale de tot felul s-a făcut prin ajutoarele masive trimise în special din Franṭa. Transportul lor se făcea prin Marea Nordului, Marea Baltică şi, descărcate la Arhanghelsk, veneau în ṭară pe calea ferată. Multe expediṭii s-au rătăcit pe drumul de uscat, multe au ajuns în fundul mării, cu vasele ce le transportau, torpilate de submarinele germane.

Dar Franṭa pe de-o parte, graṭie informaṭiilor primite de la ataşatul lor militar, pe de altă parte în urma cererilor precise ale Statului nostru Major, pentru a ne pune în măsură să ne completăm nu numai lipsurile materiale, dar şi cele de instrucṭie, ne-a trimis o misiune de ofiṭeri de toate armele, sub direcṭia generalului Berthelot care a întreprins să completeze aceste lipsuri de instrucṭie la toate eşaloanele de comandament, până la regiment, atât prin acṭiunea directă a fiecărui ofiṭer, cât şi prin cursuri speciale. În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că simṭind nevoile şi dispunând treptat de mijloace de a le face faṭă, ajunsesem să-mi însuşesc aproape inovaṭiile pe care războiul de vest le adusese de mai bine de doi ani. Am putut aprecia asta la un curs de tragere la care am luat parte la Tecuci. Dar aportul misiunii franceze a fost foarte mare, mai ales pentru infanterie, aviaṭie şi comandament. Misiunea franceză s-a bucurat de toaă simpatia şi recunoştinṭa noastră.

Cu bateria astfel completată, cu instrucṭia desăvârşită şi cu mijloace tehnice care îmi dădeau încredinṭarea că bateria mea e acum în stare să facă faṭă oricăror cerinṭe, am fost detaşat de la divizia mea la Divizia a 3-a infanterie pentru întărirea artileriei acesteia în vederea bătăliei de la Mărăşti. Am intrat sub ordinele Brigăzii 3 artilerie şi am ocupat poziṭia pe Dealul Cârlanului, Cota 704. Am executat toate reglajele şi toate tragerile din pregătirea şi execuṭia atacului, care îmi reveneau. Reṭeaua telefonică de comandament de care mă legasem nu asigura izolarea convorbirilor în mod suficient şi eu din baterie ascultam la telefon diversele comunicări din care deduceam mersul atacului pe care îl urmăream pe planul director. Bateria mea era amplasată către flancul drept al Diviziei a 3-a infanterie. Spre dreapta era un front pasiv, ocupat slab şi în faṭa acestuia era o vale paralelă cu frontul. Atât valea cât şi frontul acesta se aflau într-o pădure seculară.

Pe când ascultam mai atent la telefon, am fost silit să-mi părăsesc adăpostul şi atunci deodată am auzit un vacarm puternic. Era zgomot de luptă, luptă serioasă de infanterie, arme automate, ba chiar şi grenade. Am înṭeles: inamicul ataca puternic frontul nostru pasiv din drepata. Dacă reuşea?!.. Imediat am îndreptat direcṭia tunurilor, adică a obuzierelor mele, în direcṭia văii din faṭa acelei porṭiuni de front, eşalonându-le bătaia din 200 în 200 de metri. Nu puteam observa nimic în pădurea seculară care acoperea zona periclitată, dar planul director mi-a dat posibilitatea să nu greşesc. Şi imediat am început o tragere intensă, plimbând focul în bătaie şi în direcṭie. În pauzele tragerilor ascultam zgomotele obuzelor mele şi mă gândeam la efectul teribil al exploziilor lor în copacii pe care-i loveau, proiectând schijele spre pământul pe care ataca inamicul. Am consumat un număr important de proiectile, apoi am ascultat din nou. În drepata domnea o linişte deplină. După vreo 20 de minute am fost chemat la telefon de comandantul divizionului care, cu sufletul la gură, îmi ordona să execut trageri pe care le executasem [deja] din proprie iniṭiativă. Şi apoi am auzit la telefon mulṭumirile pe care le primeam [noi], cei ce dăduseră ordin de executare. “